miercuri, 27 februarie 2013

The Lost Weekend (1945). Fantasma alcoolului


Până în 1945 toţi beţivii care au apărut pe micul ecran au fost marginali, inofensivi, fără prea multă treabă în construcţia fondului. Jocul fiecărui individ de genul ăsta capta pentru scurt timp zâmbete, bună dispoziţie şi atât. Viciul era asumat ca o joacă, excluzând întrebările legate de destinul ulterior. Billy Wilder, regizorul de mai târziu al Unora le Place Jazz-ul, s-a gândit să pună în scenă alcoolismul în toată fiinţa lui şi l-a însărcinat pe Ray Milland în rolul viciosul-şef. Ce a ieşit o arată statistica Oscarului: The Lost Weekend a fost desemnat cel mai bun film şi i-a dat pe cel mai bun regizor şi pe cel mai bun actor în rol principal şi a avut cel mai bun scenariu. Avem aşadar în faţă o capodoperă.

Omul de bază în producţia wilderiană este scriitorul Don Birnam, aflat într-o mare iubire cu sticla. De altfel, în momentele sale de luciditate precară el îşi punea pe hârtie stările şi fantasmele elucidate doar în aburii alcoolului, într-un roman numit chiar "Sticla". De teama familiei, un frate şi o cumnată, el dosea prin ungherele casei diversele licori necesare inspiraţiei îndoilenice. Printr-un artificiu şmecheresc, Birnam îşi trimite neamurile undeva departe şi rămâne singur într-un uichend doar cu viciul său. Fără bani şi onoare el cutreieră senzaţiile bahice în diverse locaţii. De fiecare dată obiectele iau formele sticlelor iar mintea lui se prăbuşeşte în orgii cu imagini sacrale: la operă, în timpul punctul culminant al Traviatei, se declanşează un nebunesc joc al cupelor de şampanie, pe tejgheaua unui barman urmele de la paharele date pe gât prind forma unui cerc din care îşi trage seva delirul etc. Omul e fără niciun control şi păşeşte pe muchia hăului. Îl salvează însă voinţa pentru că în clipele de orizont clar îşi spune că drumul pe care a încăput nu e cel logic şi firesc. Într-un final deloc eroic reunţă la dragostea nebunească de o vreme şi se dedică normalului social, adică fără alcool. Milland este primul mare beţiv al ecranului iar Wilder îşi prezintă în public profunzimea, câştigată definitiv mai apoi în Sunset Boulevard, Sabrina sau Love in the Afternoon.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu