miercuri, 27 februarie 2013

Interiors (1978). Când Woody Allen s-a jucat de-a Ingmar Bergman

În 1978 comediograful Woody Allen îşi abandonează pentru moment poantele şi se dedică doar regiei într-un film atipic pentru el. Crează o dramă bergmaniană despre o familie în plină descompunere. Oamenii vin dintr-o clasă mijlocie blazată, cu tente vagi de percepţie a fericirii, dar total greşite, şi cu tendinţe de firesc. Sănătatea stării confortabile este dată de o familie legată, fără ruperi bruşte şi abisale. Când un divorţ pune capăt uniunii apar şi actele de disperare iar împiedicarea lor nu are sorţi de izbândă. Allen accentuează forţa distructivă a individului şi dă o temă de studiu studenţilor de la psihologie.


Eva, mama a trei fete cu carieră, trăieşte numai pentru bărbatul ei, Arthur. Într-o bună zi, omul işi anunţă familia că pleacă din căminul conjugal fără nicio explicaţie. Ceea ce urmează este o decădere bruscă a femeii, asortată din când în când cu câte un gând de suicid. În final, fapta este dusă chiar până la capăt. Fetele, femei în toată regula, asistă neputincioase la distrugerea mamei dar şi la apariţia în viaţa lor a unei alte "mame", o văduvă foarte vivace. Filmul lui Allen atinge tarele unei societăţi abuzată de plictis şi de deprimare. Neînţelegerile şi rupturile între părinţi accentuează şi mai mult imposibilitatea tinerilor din anii '70 de a găsi în interiorul lor un sâmbure de satisfacţie pozitivă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu